Cine mai salvează Casa Macca din București? Bijuteria arhitecturală, lăsată în paragină. Aurel Pop, Academia Română: „Am rămas profund întristat”

Publicat: 25/06/2021, 09:00

Povestea tristă a Casei Macca din București continuă și este departe a se încheia. Considerată una dintre cele mai frumoase case din București, clădirea de pe strada Henri Coandă este într-o stare jalnică și parcă doar o minune o mai ține în „picioare”. Statul român se chinuie de ani de zile să restaureze această bijuterie arhitecturală din centrul Capitalei.

Casa Macca din București, donată statului român de soții Elena și Petre Macca, familie de origine greacă, este tot mai degradată, de la an la an.

Clădirea, ridicată  între anii 1891 – 1900, după planurile arhitectului John-Elisee Berthet, este o adevărată bijuterie în stil eclectic, cu influențe baroce, dar statul român, prin instituțiile sale, nu reușește să o restaureze și să o conserve.

În clădire funcționează de foarte mulți ani Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, oblăduit de Academia Română, care nu a reușit să găsească soluții pentru a reface monumentul istoric de pe „Henri Coandă”.

„La Academia Română a fost mereu o lipsă teribilă de bani. Când în sfârșit s-au găsit resursele pentru a reface Casa Macca, s-a organizat o licitație, la care, însă, nu a participat nimeni. Am rămas și eu profund întristat de această situație, dar am înțeles că s-au reluat licitațiile”, a declarat pentru Gândul președintele Academiei Române, Aurel Pop.

O soluție de salvare a clădirii a venit de la Institutul Național al Patrimoniului (INP), care a inclus Casa Macca, în anul 2020, în Programul Național de Restaurare a monumentelor istorice, program aprobat și finanțat de către Ministerul Culturii.

Licitația de la Casa Macca, reluată în urma contestațiilor

Până acum, inițiativa INP nu a avut succes.

„S-a organizat o licitație (în 2020 – n.r.), dar s-au făcut mai multe contestații, iar procedura de achiziție a fost reluată. A doua procedură a început acum aproximativ două luni și este în evaluare”, a declarat pentru Gândul Daniel Subașu, director adjunct al INP.

Practic, la Casa Macca se așteaptă acum finalizarea procedurii de achiziție, la care s-au înscris șase ofertanți, iar în prezent nu se știe când vor începe lucrările de restaurare.

„Este o procedură foarte stufoasă, acum ne aflăm în evaluare tehnică. Fiecare ofertă are detalii tehnice de aproape 2.000 de pagini, în care se propun modul de lucru, tehnologia, materialele. Suntem în perioada în care trimitem clarificări, care mai durează aproape o lună. Ulterior,  dacă se declară un câștigător, trebuie să treacă perioada de contestații. Și cred că vor fi din nou, pentru că se poartă”, explică Daniel Subașu.

Peste 4,4 milioane de euro pentru restaurarea Casei Macca

Dacă vor fi demarate, lucrările ar trebui să dureze patru ani, iar investiția este în valoare de 22 de milioane de lei (peste 4,4 milioane de euro).

„Va fi o lucrare de conservare – restaurare foarte complicată, casa are foarte multe componente artistice, pictură murală, piatră, stucaturi, va fi un șantier școală. Acolo ai ocazia să vezi cam tot ce se poate restaura”, a adăugat Daniel Subașu, director adjunct al INP.

După ce a fost donată statului român de către familia colonelului Petre Macca, clădirea a devenit sediul Muzeului Național de Antichități. Ulterior, în 1952, clădirea a devenit Institutului de Arheologie, care din anul 1992 poartă numele istoricului și arheologului Vasile Pârvan.

Casa Macca este poziționată într-o zonă selectă a Capitalei, între străzile Dacia și Nicolae Iorga, foarte aproape de Piața Romană. Are intrarea în stradă Henri Coandă, iar prin spatele curții se poate ieși pe Calea Victoriei. În apropierea Casei Macca sunt Ambasada Italiei și cea a Germaniei.

Clădirea are pereții scorojiți, nu mai are aproape deloc tencuială și pare o casă părăsită. Din palatul grandios al începutului de secol 20, a rămas doar imaginea dezolantă a unei clădiri care a trecut prin războaie, comunism și nepăsare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...